Cartea Necitită

Fugeam de rupeam pământul… În urma mea, doi malaci mă alergau de îmi săreau picioarele. Era pentru prima dată când paznicii CN-ului ( cărții necitite ) erau pe urmele mele.
Toată plăcerea de a vedea Cartea Necitită, o frumusețe legată în piele, s-a spulberat.
Fir-ar să fie de bibliotecar, la naiba cu legile lor.
............................................................................................................................................................
Eram un puștan, dar copt la minte, nimic din ceea ce nu avea logică nu mă oprea din a întreba sau a cerceta. În recile nopți de iarnă, în pivnița casei, ascunși de ochii și urechile celor ce păzeau CN-ul, gustam pe îndelete din fiecare poveste spusă de bunicul.
Îmi povestea mereu de efectul devastator al sindromului cărții necitite.
În urmă cu ceva decenii, poate secole, nici el nu mai știa, lumea a început să citească tot mai rar, din comoditate, fiind pe prim plan așa zisul “ internet “, nici în ziua de față nu am înțeles ce utilitate avea; apoi când mă gândesc că erau “școli” ,clădiri speciale unde puteai să mergi zi de zi, să atingi cărți, să citești... cutremurător de plăcut. Astăzi, dacă cineva din clasa celor ce locuiesc dincolo de abis, ar avea curaj să atingă Cartea, ar orbi pe loc, sindromul cărții necitite și-ar face simțită prezența instantaneu...
Bunicul credea că lumea a început să înnebunească atunci când și ultima fărâmă de cultură elementară a dispărut, după ce lumea a încetat a mai vorbi în limba ei, când mai toate cuvintele erau prescurtate, litere înlocuite cu alte litere, multe limbi materne, a mai multor națiuni, ajungând un adevărat amalgam. atunci când, într-un final, au ajuns să nu-și mai înțeleagă propria limbă.
Prostia, incultura, îndobitocirea, ignoranţa, nepriceperea, neştiinţa, inepţia, tâmpenia, idioţenia, imbecilitatea, stupiditatea – ingredientele care au dat naștere sindromului CN.
Devastator.
Un virus ce a ucis aproape toată planeta.
Cert e că au mai rămas cei din cetatea care protejează și-n ziua de astăzi Cartea Necitită, abisul, o imensitate de prăpastie, ce ajunge până-n centru pământului, creată doar în speranța că nimeni nu va atinge blestemul cărții; și dincolo de abis eram noi, oamenii, cei care trăiam în întunericul neștiinței nostre, pe pământul ignoranței.
............................................................................................................................................................
Prin albul ochilor priveam poarta cetății larg deschise.
Am îmbătrânit.
După moartea bunicului meu, am reușit să fondez Partidul Cititului Preventiv. Anii petrecuți în fruntea partidului m-au ajutat să demonstrez că sindromul a dispărut. Apoi am pus bazele primei școli.
Așa s-a născut Cartea elementară pentru învățarea scrisului și a cititului sau Testamentul cărții necitite.


Autor : Anagramatorul de vise
poza - deviantart.com

Reclamă

Poveste inainte de culcare

Povestea de mai jos, pe cat e de amuzanta aparent, pe atat e de infricosatoare pentru cineva care ii vede sensul. E vorba de emancipare. 

Un om de afaceri american statea langa chei, intr-un mic sat mexican de coasta, cand un pescar isi trage barca la mal. In barca erau cativa pesti frumosi. Americanul il felicita pentru pestele prins si il intreaba cat timp i-a luat sa-l pescuiasca.

- Foarte putin, a raspuns mexicanul.

- De ce nu stai mai mult pe mare sa prinzi mai mult peste? a intrebat atunci americanul.

- Mi-ajunge sa-mi intretin familia, i-a raspuns pescarul.

- Si ce faci in restul timpului ? a vrut sa stie omul de afaceri.

- Dorm pana tarziu, pescuiesc putin, ma joc cu copiii, imi fac siesta impreuna cu nevasta-mea, in fiecare seara ma plimb prin sat, beau un pahar de vin si cant la chitara cu prietenii.

- Domnule, am o viata plina si sunt foarte ocupat, a incheiat pescarul.

- Uite, il ia peste picior americanul. Am studiat Economia la Harvard si te pot ajuta. Ar trebui sa pescuiesti mai mult si cu banii pe care-i castigi in plus sa-ti cumperi o barca mai mare. Cu ceea ce castigi de pe urma barcii mai mari iti poti cumpara cateva barci si mai tarziu chiar o flota de pescuit. In loc sa vinzi pestele prin intermediari, il poti vinde direct la o fabrica, iar mai tarziu iti poti cumpara propria fabrica de prelucrare a pestelui. Ai putea astfel controla produsul, procesarea si distributia. Va trebui sa pleci din sat, sa te muti in Mexico City, apoi la Los Angeles si, mai tarziu, la New York, de unde iti vei conduce afacerea tot mai infloritoare.

- Si cat va dura sa fac toate astea, senor ? intreaba pescarul.

- Vreo 15-20 ani, raspunde americanul.

- Si apoi ?

- Apoi vine partea cea mai buna, rase americanul. Iti vinzi afacerea si devii foarte bogat, ai lua cateva milioane.

- Milioane, senor? se mira pescarul. Si dupa asta ?

- Dupa asta te retragi din afaceri, te muti intr-un satuc de pescari pe malul oceanului si te scoli tarziu, pescuiesti putin, te joci cu copiii, iti faci siesta impreuna cu sotia, te plimbi seara prin sat, bei un pahar de vin cu prietenii, cantati la chitara…

O tema mai veche

Numele meu este Marcel. Astazi mi-a permis Dolan sa scriu cate ceva prin hartiile lui.
Ca sa incep cu inceputul, o sa scriu despre sfarsit. A, nu v-am spus, sunt un fel de clarvazator, mai demult am scris si horoscoape. Si chiar functionau... ca orice alte horoscoape.
Sfarsitul incepe pentru fiecare cand realizeaza ca are nevoie sa schimbe ceva in viata lui. Sfarsitul asta poate dura cateva minute, poate dura saptamani, poate dura ani, poate dura toata viata. Depinde strict de motivatie. Mai exact ce te motiveaza pe TINE sa pui capat. Am vazut oameni motivati de bani care au pus capat unei cariere de doi lei si au luat-o de la capat ca vanzatori de chiloti, apoi au reusit in viata. Am vazut oameni care au pus capat unei relatii de multi ani ca sa o ia de la capat singuri sau cu altcineva si au ajuns ce si-au propus sa ajunga.
In principiu toti ajungem ce ne dorim sa ajungem, trebuie doar sa stergem trecutul si sa vedem numai viitorul in fata ochilor. N-o sa generalizez si sa va dau sfaturi cum sa ajungeti la acest 'sfarsit' pentru a o lua de la capat. Pe fiecare il motiveaza ceva. Pe unii lipsa banilor, pe unii lipsa sexului, pe unii lipsa plimbarilor pe malul unui lac, fiecare cu ale lui. Fiecare se cunoaste cel mai bine pe el insusi, el stie cand a ajuns la limita. El stie cand e cazul sa isi ia viata de la capat.
Pentru toti ceilalti, pentru cei care doar stiu ca vor.. dar nu stiu CE vor si CUM vor, sunt aici.
Eu, Marcel.
La inceput o sa vi se para amuzant, o sa ziceti ca ma cred mama omida, o sa ma intrebati ce am realizat eu in viata, toti romanii sunt buni la sfaturi, etc etc. Dupa o vreme insa o sa vedeti cum viata vi se schimba in bine. O sa vedeti ca tot ce era rau dispare si ca ajungeti fix unde v-ati dorit sa ajungeti. O sa si uitati de Marcel. Deabia dupa o vreme, dupa ce lucrurile se aranjeaza in vietile voastre, o sa ziceti "da, ar trebui sa ii multumesc lui Marcel, chiar daca nici macar nu l-am cunoscut in persoana".
Acum dupa ce ati citit randurile de mai sus, cativa dintre voi o sa isi puna intrebarea - bun, teoretic suna bine, practic cum facem? Raspunsul meu este: Puneti o intrebare, lasati un comment aici. Cat mai amplu. O sa il sterg, o sa il transform intr-o postare noua. Fiecare va avea povestea lui. Va avea liniile dupa care sa se ghideze in noua viata, in viata pe care si-o doreste.
O sa va incurajez doar spunand: ce aveti de pierdut? nu va cer nici un ban, nici macar recunostinta. O sa va doara vorbele mele, dar o sa va deschida ochii. Ce e de pierdut? unii o sa piarda un prieten pe care nu l-au avut niciodata, altii nu o sa piarda decat 10 minute spunand o poveste.
Cu stima,
Marcel

Relationship

Restul AICI

The good, the bad, the ugly

Doar pentru cunoscători, pentru cei care sunt fun Clint Eastwood :D
Ei sunt meseriașii - The Ukulele Orchestra of Great Britain

Criminalul meu în serie

Pfff… cine se gândea că o să ajung bântuit de el...
Trăiam de ani buni în compania lui. Trăiam cu un criminal în serie.
Mi-am proptit nasul în geam și am rămas așa, privind prin trecătorii de pe trotuarul din fața casei, privind în golul din mine.
Unde mi-a fost mintea în vara aceea la mare? Să fi fost vina însoțitoarelor, ispita celor două puicuțe, tinere, drăguțe? Ce stau să zic, ce legătură are ispita lor și puterea mea de decizie? Și totuși, prin intermediul lor l-am cunoscut.
Pe atunci credeam că e doar o companie, un tip din anturaj de care nu sunt legat în niciun fel. Chiar dacă acum îi reneg toată ființa și dezmint că l-aș fi cunoscut vreodată, trebuie să-ți mărturisesc că mi-a adus de multe ori zâmbetul pe buze, liniștea în suflet.
Da, prin fățărnicia lui, prin caracterul lui, a ajuns să fie încântător, agreat fără nicio umbră de întrebare. Indiferent de starea în care mă aflam, indispoziție, tristețe, singurătate, plictiseală, nervozitate, etc, cu el îmi recăpătam forțele, îmi reapărea zâmbetul, puteam uita într-un minut tot ce ziua am pătimit. Mă pufneșne râsul când îmi amintesc cu cât nesaț îi savuram prezența.
Simpatic foc criminalul meu în serie.
Mult mi-a trebuit să deschid ochii și să-i văd adevărata fața. Doamne, ce chip hidos, monstruos, respingător... Ce naiba a fost cu mine atâția ani, cum am putut să trăiesc în compania lui și să nu văd că e un criminal cu sânge rece?
Parcă mi-au fost făcute farmece, nu vedeam nimic, nu credeam nimic, refuzam varianta că prietenul meu îmi devora trupul zi de zi.
Din bucuria că-l vedeam, am ajuns de a avea un puternic sentiment de antipatie, de dușmănie împotriva lui. Mai bine așa.
Acum, că am început să pricep cum stau lucrurile, mi-a mai rămas să mă despart de el, să rup orice legătură. Mai toți mi-au spus că e prea târziu, odată făcută legătura nu mai scapi, what is done it's done.
Cum să fac, ce să fac, unde să mă duc, în ce cercuri să mă perind, de el să nu mai dau?
Dar mai grav, cum să-i spun că nu-l mai vreau pe lângă mine? M-am frământat zile și nopți cum să fac, când să îmi fac curajul și să-i spun...
Să mă pun la somn, să-i spun în vis? Mi-ar fi comod și mai ușor.
.....................................................................................................................................
Impulsionat de jumătatea mea, partea pozitivă a deciziilor, am adunat puterea necesară de a da față-n față cu el.
După 18 ani de socotit și chibzuit mi-am făcut curaj de a-l privi în față și a-i spune tare și răspicat “NU TE MAI VREAU ÎN VIAȚA MEA”
M-am întors, am răsuflat ușurat, am plecat, după câșiva pași am dat un șut imaginar cuiva, probabil vinovatului, am zâmbit “ mai am zile de trăit”.

Autor : Anagramatorul de vise
Ciornă/Poza gugălită

Proastă educație

“auzim vorbindu-se aproape exclusiv despre consecințele negative ale înjuratului, dar nu se poate ca recursul la acest tip de limbaj să nu aibă și un rol util – altminteri, nu ar fi evoluat, ar fi dispărut cu totul” – băiat deștept Timothy Jay.
Și aici apar și eu...
Mi-aș fi dorit ca zi de zi să arunc cu gânduri bune după lume, așa cum alții au plăcerea de a trage cu cornete după fete, eu aș fi preferat să chinui lumea cu calde urări.
Dar m-am născut!
Și ce-am găsit?! Gură spurcată, blestemată...

Și dacă eu nu mai am înjurături cu cristoşi, cruci şi candele, morţi şi vii…. atunci nu știu zău cine mai înjură :D Se pare că românii au aflat mai demult că înjurăturile calmează “durerea”( spun nu știu ce studii ). Nu știu ce să cred. Pe mine nu mă calmează, mie îmi plac. Există înjurături/jigniri geniale, grele rău, cele aruncate inteligent.
Nu postez nicio mostră din colecția mea de înjurături, nu se cade, sunt baiat educat, ce dracu. În schimb plantez câteva jigniri care-mi plac și câteva minute din doua filme românești în care protagoniste sunt doamnele… da, cele care nu înjură niciodată, și dacă tot o fac, nu înjură ca la ușa cortului, așa cum o facem noi, bărbații…

- Fiecare trebuie să existe, dar de ce tocmai dumneavoastră.?
- De ce nu mergem noi doi undeva unde poate fiecare să fie de unul singur?
- Bancul pe care vi-l voi povesti acuma e așa de bun că vă pică țâțele... oh, da' văd că îl cunoașteți deja...
- Nu v-au rugat niciodată părinții să fugiți de-acasă?
-Eu nu uit niciodată un chip, dar în cazul dvs. o să fac o excepție...
- Oare este astăzi o zi deosebită sau sunteți de obicei așa de tâmpit?
- Vă rog să nu vă mișcați! Aș vrea să vă uit așa cum sunteți...


Asfalt Tango - Nae Caranfil



Scurt metraj : Amatorul



PS: mie îmi place super mult poza ( proprietarul ei îl găsiți AICI ), ceea ce am scris e așa, să nu postez doar poza :D