Mă scol cu noaptea-n cap, trebuie să o tai la pești, m-am trezit prea devreme, e abia 2, mai am până trebuie să merg la tren, așa că îmi omor timpul pe Discovery din lipsă de ocupație.
Ca de obicei merg la clean, “prietenul” meu cel mai bun. Iubesc pescuitul la pește răpitor, e altfel, iți trebuie puțină inteligență ca să-l păcălești. Oltul și râurile din jurul Făgărașului îmi oferă posibilitatea să pescuiesc când vreau, unde vreau...
Așa că îmi i-au sculele pregătite de cu seară, șterse, aranjate, totul montant la fix. Îmi umplu geanta cu câteva accesorii, nelipsiții gândaci de
Ajung la locul meu preferat pe la 5 jumate. Sub barajul de la Olteț e un canal de fugă, un pârâu își face intrarea-n Olt, aici vin clenii la vânătoare. Dar locul meu e plin de pensionari și alte rase de oameni "necartografiați" și mai ales de celebri brașoveni ( ăștia vin cu corturile, stau zile intregi… ce-or căuta la noi? ) Bolborosesc vreo 5 minute, mă uit cu dușmănie la cei din jur, îmi imaginez fel și fel de scenarii, bombe, mine de câmp, dinamită…
No ce fac? A doua dală de lângă acel canal de fuga e ocupată. Nu am loc… e ocupată de martalogi :((
Las orgoliul deoparte, îmi caut un loc.. nimic. Trec Oltul, că am pe unde, ajung la o balta unde mergea carasul.. am viermușii... am încercat vreo oră, câțiva cărășei... nu acesta a fost scopul ieșirii mele...
Îmi strâng harababura și plec înapoi la cleanul meu... e la fel de ocupat, babalâcii au prins mai nimica, toți dau cu broscuță și lipitoare... Încă eram ofticat că mi-am pierdut locul, așa că m-am așezat în fund și mă uitam la cât de productivi erau octogenarii... trece vreo oră și apare și prima captură, un clean destul de frumos.... Hai să încerc și eu, chiar dacă sunt mai departe de locul pe care-l știam ca-n palmă. Mă instalez și încep să pescuiesc.
În cârligul meu de 1 aveam celebra mea invenție, carcaletele, un gândac de iunie și un gândac de
Nu trec 30 de minute și înțep primul clean. Destul de frumos, cam 450-500 de grame. Următorii au fost tot mai mari, așa că am adunat în vreo două ore vreo 10 kilograme bune, stârnind invidia pescarilor din preajmă, care în afară de 2-3 cleni nu mai aveau cu ce se lăuda.
Încep să lansez într-un loc unde apa se întorcea, știu ca pot prinde cleni mai mari, le place ce le ofer, gândacii mei. Dispare pluta, înțep… uuuu… e mare… îi las fir, să obosească băiatul.. încep să mă plimb după el pe marginea apei… într-un moment de neatenție calc pe mâzga formată pe dale, acolo unde lovește apa și PLEOSC, m-am dus în Olt… În primă fază m-am gândit să nu scap peștele, apoi am realizat ca nu pot înota cum trebuie.. am lasat bațul în apă și am început să înot către mal… Am fost ajutat de un brașovean, noroc cu el, că nu mai ieșeam din apă… s-a dus captura mea… Am facut un pic de striptease până mi-am uscat hainele… A trebuit să renunț la pescuit în zona aceea, am speriat toți peștii cu bălăceala mea.
Se înserează. revin la locul cu pricina. E acel moment special ce durează jumăte de ceas. Pescarii pricepuți știu despre ce vorbesc și profită din plin de acest culoar îngust de timp. La fel fac si eu, pun un greier și un gândac de iunie în cârligul meu mărimea 1 și lansez puțin mai departe, în curent. Lansez perseverent vreo 5 minute însă nimic.
Aproape ca rămăsesem singur pe marginea Oltului. Cred că mai erau câteva sclipiri tăcute de lumină, întunericul așteptând răbdător să se instaleze. În gândul meu îmi ziceam: "ultimul și o tai la tren!". Nici nu apuc să vorbesc cu mine însumi că pluta se scufundă brusc. Smucesc puternic și mă trezesc cu undița îndoită la jumatate sub presiunea peștelui. Minciogul era langă mine, dar nu puteam să mă întorc dupa el, peștele luând fir și luptându-se acerb să ajungă în curent. Același brașovean, a luat minciogul și a venit lângă mine, încurajându-mă să nu-l scap. Tot el m-a anunțat că trebuie să mă grăbesc, altfel o să pierdem trenul de 22, care era și ultimul. După vreo 5 minute de drill l-am scos la suprafață și l-am tras tacticos spre gura minciogului. Un exemplar splendid de clean de aproximativ 1,5 kg. Am zâmbit, mi-am strâns sculele și am plecat către tren. O zi până la urmă splendită.
Când am ajuns în gară nu era nimeni.. ciudat, am ajuns noi primii, dintre toti pescarii care mai erau? Se uită brasoveanul la ceas și îmi spune că trenul e în gară. Care gară, că suntem pe peron, au băgat ăștia trenuri invizibile?
Apare un om al locului, pe numele lui adevărat țăran, îl întrebăm de tren, el ne spune că a trecut de mai bine de 45 minute. Ciudat. Au schimbat mersul trenurilor și nu știam. El zice că nu, circulă normal. Așa am aflat că ceasul e 22:45, nu 22:00 cum arăta ceasul brașoveanului.
Când m-a ajutat să ies din apă, udându-și ceasul, acesta a rămas blocat 45 min după care a pornit. Și uite așa am pierdut ultimul tren spre casă, următorul mai trecea abia la 5 dimineața, singura soluție era să o luăm la pas mărunt.
Eu aveam de facut vreo 20 km pe jos, până acasă, brasoveanul meu 20 + 68.
O captură frumoasă merită atâta travalui?
Merită ! Întâlnirea cu natura, peștele prins, îți aduc o stare de relaxare fantastică...
