Criminalul meu în serie

Pfff… cine se gândea că o să ajung bântuit de el...
Trăiam de ani buni în compania lui. Trăiam cu un criminal în serie.
Mi-am proptit nasul în geam și am rămas așa, privind prin trecătorii de pe trotuarul din fața casei, privind în golul din mine.
Unde mi-a fost mintea în vara aceea la mare? Să fi fost vina însoțitoarelor, ispita celor două puicuțe, tinere, drăguțe? Ce stau să zic, ce legătură are ispita lor și puterea mea de decizie? Și totuși, prin intermediul lor l-am cunoscut.
Pe atunci credeam că e doar o companie, un tip din anturaj de care nu sunt legat în niciun fel. Chiar dacă acum îi reneg toată ființa și dezmint că l-aș fi cunoscut vreodată, trebuie să-ți mărturisesc că mi-a adus de multe ori zâmbetul pe buze, liniștea în suflet.
Da, prin fățărnicia lui, prin caracterul lui, a ajuns să fie încântător, agreat fără nicio umbră de întrebare. Indiferent de starea în care mă aflam, indispoziție, tristețe, singurătate, plictiseală, nervozitate, etc, cu el îmi recăpătam forțele, îmi reapărea zâmbetul, puteam uita într-un minut tot ce ziua am pătimit. Mă pufneșne râsul când îmi amintesc cu cât nesaț îi savuram prezența.
Simpatic foc criminalul meu în serie.
Mult mi-a trebuit să deschid ochii și să-i văd adevărata fața. Doamne, ce chip hidos, monstruos, respingător... Ce naiba a fost cu mine atâția ani, cum am putut să trăiesc în compania lui și să nu văd că e un criminal cu sânge rece?
Parcă mi-au fost făcute farmece, nu vedeam nimic, nu credeam nimic, refuzam varianta că prietenul meu îmi devora trupul zi de zi.
Din bucuria că-l vedeam, am ajuns de a avea un puternic sentiment de antipatie, de dușmănie împotriva lui. Mai bine așa.
Acum, că am început să pricep cum stau lucrurile, mi-a mai rămas să mă despart de el, să rup orice legătură. Mai toți mi-au spus că e prea târziu, odată făcută legătura nu mai scapi, what is done it's done.
Cum să fac, ce să fac, unde să mă duc, în ce cercuri să mă perind, de el să nu mai dau?
Dar mai grav, cum să-i spun că nu-l mai vreau pe lângă mine? M-am frământat zile și nopți cum să fac, când să îmi fac curajul și să-i spun...
Să mă pun la somn, să-i spun în vis? Mi-ar fi comod și mai ușor.
.....................................................................................................................................
Impulsionat de jumătatea mea, partea pozitivă a deciziilor, am adunat puterea necesară de a da față-n față cu el.
După 18 ani de socotit și chibzuit mi-am făcut curaj de a-l privi în față și a-i spune tare și răspicat “NU TE MAI VREAU ÎN VIAȚA MEA”
M-am întors, am răsuflat ușurat, am plecat, după câșiva pași am dat un șut imaginar cuiva, probabil vinovatului, am zâmbit “ mai am zile de trăit”.

Autor : Anagramatorul de vise
Ciornă/Poza gugălită