La caras.

Ahhh, frumos a tras carasul astăzi...la mine, Ionuț nu a prea avut noroc.

Lacul erau oglindă, o ceața fină se ridica de pe luciu apei ( nu Nicoleta ), și parcă simțeai foșnetul peștelui undeva în adâncime.
Locul meu era liber, nu au ajuns brașovenii. La vreo 15-20 de mal, aprope de mijlocul apei, erau 3 plante mari, cu flori, așezate în formă de triunghi. În mijlocul lor era locul meu. Scot cât de repede pot prima undiță, vrând să profit cât mai repede de potențialul balții. Nădesc cu doua, trei mâini de nadă la vreo 18 metri de mal, exact în locul pe care-l știam doar eu, papa pentru cărășeii mei. Lansez cu prima lansetă cu fir de 12, pluta medie spre mică, adâncimea fixată pe substrat, cârlig numărul 16 și 3 viermuși.
Las undița acolo și încep pregătirea celorlante + a standului întreg de pescuit ( scaun, juvelnic, suporturi pentru undite, etc ). După vreo 10 minute vine și prima trăsătură, evident și primul caras, mai mare decat palma. Deci e bine, copii sunt acasă, acum să vină și părinții.
A început să apară și alți pescari. Mai toți își întindeau sculele aiurea, ma rog, nu cunoșteau balta. Dar șanse la caras din pix, dacă nu știai unde stă carasul, adio, din bibanei, obleți și roșioare nu ieșeai.
După vreo doua ore de pescuit nu mai aveam loc în juvelnic, nu am prins chiar atât de mulți, dar erau mari.
Au început și întrebările : băiatuuuu, cu ce dai? - Viemuși.
Nu m-au crezut. Unul dintre ei chiar a ocolit balta ca să se convingă. Cu virmuși dă !
Am luat juvelnicul lui Ionuț și mi-am continuat activitatea. Frumos a mers, nu-mi mai aduc aminte de o zi atât de productivă.

Ziua de pescuit s-a încheiat. Am prins ceva carași, în orice caz, mai mulți decât Ionuț, partenerul meu de pescuit. Dacă nu există puțină rivalitate, parcă ne ducem degeaba la pești.
Ne strângem bețele și o tăiem la tren.. tren personal ( nu știu de ce îi zice “personal” – mă jur că nu dețin niciun tren ).
...nebunia din tren de la sfârșitul săptămânii mă omoară, aceeași înghesuilă, full house, plin de țărani, nu că aș avea ceva cu ei, doar ei au ceva cu apa caldă. Miros îngrozitor, găini, brânză, discuții care te rup la pula când le asculți ( involuntar )... Sătul de condițiile oferite de cei de la CFR și din lipsă de alt mijloc de deplasare, trebuie să trec cu vedere... dar mi-am făcut un obicei, las ușa deschisă și mă pun în cur pe scări. Mă apuc de numărat stâlpii de telegraf: 1, 2, 3 ......... 478 de stâlpi până acasă...
De data aceasta nu a mai venit trenul meu personal, a ajuns un tren etajat, din reflex am lăsat ușa deschisă și m-am așezat pe .... ăsta nici măcar nu are scară... deci m-am așezat pe jos, cu picioarele în exterior. Dacă mă întindeam un pic, atingeam pietrele de terasament. Nu mi-a trecut prin minte ce va urma...
Îmi număram stâlpii mei... 78, 79...acum urmează un pod... POD!!!!! Nici nu am apucat să-mi trag picioarele și pocccc, m-a pleznit exact în laba piciorului stâng. Printre dinți am anunțat tot vagonul că mi-am rupt piciorul. M-am ridicat în... genunchi.. că mai mult de atât din pix... varză tot, abia am reușit să-mi scot încălțările. Sânge, oase, nu prea multe, ce a mai rămas.
Ionuț râdea. Nici acum nu pot realiza de ce râdea... Credea că a fost vreo farsă? M-a blestemat că am prins mai mulți pești decat el? Nu știu.
Chiar dacă mă durea îngrozitor, i-am zâmbit și l-am anunțat că el mă va căra în cârcă până la spital. Lucru dus la îndeplinire cu succes.
De două ori pus piciorul în gips, o luna jumătate în repaus, o altă săptămână să învăț să merg din nou.
Și acum : a meritat tot ceea ce am pățit pentru partida de pescuit?
Vă spun eu că nu a meritat... mi-am uitat bețele-n tren :D



Fir întins!!!
Sau vorba pescarilor gay : să ți-o tragă la fund !