E bine sa ai prietenã, gajicã – bunã ?

Amintiri de la mare.

In gasca mare ne deplasam cu o viteza imperiala catre mare, cu un tren Personal, care iti creaza impresia ca marea e la capatul celalalt al lumii…dorinta arzatoare de distractie, te face sa treci peste aceste detalii, mult prea insignifiante.

In gasca la noi, aveam doua prietene, aratau super bine, dar nu pentru noi, noi eram pentru ele doar prieteni, ma rog, nu era o problema, doar mergeam la mare si stiti si voi cat de “vaste sunt resursele la mare”… in fine, povestea se rezuma doar la ce poate face o gajica intr-o relatie si consecintele acesteia..

Una dintre ele, Andreea V., avea o problema mare, nu suporta o relatie mai lunga de 24 de ore, doar era la mare, avea de unde, ea cauta sa mearga din “bine” in “si mai bine”. A agatat un tip sau tipul pe ea, au povestit, au iesit la un suc, seara au fost in disco, iar mai apoi, la el la vila…detalii legate de ce a urmat dupa ce s-a stins becul nu va pot da, dar aveti imaginatie si voi… spre dimineata, Andreea mea, l-a anuntat pe tip ca relatia lor se opreste aici, totul s-a terminat…tipul ofensat de noua stire, de timpul pierdut, sentimentele, banii aruncati…a avut o reactie de moment, stupida poate, poate nu – a scos-o pe Andreea mea afara, desculta, bine macar ca avea ceva haine pe ea…

Eiiii, de aici incep aventurile…ea contrariata, chiar socata la reactia tipului, a venit intr-o fuga sa se planga bunei sale prietene si colege de camera…in urma discutiilor au ajus la concluzia ca tipul trebuia pedepsit. De catre cine? Normal, de catre noi, prietenii lor. Amanuntele, micile detalii legate de persoana lui, au fost date uitarii, nu stiam cine e, “cat e”, e doar el ?… Au venit in “discoteca” ( amenajata pe un teren de handbal; noi nu cheltuiam banii pe prostii, nu ne mai ramaneau de bere si tigari ) , ne-au anuntat cu lacrimi in ochi, ca un tip a avut curajul si impertinenta sa o lase pe Andreea fara pantofi. Plini de alcool, plini de curaj si vitejie, am perindat catre vila inculpatului…aici o liniste apasatoare, cativa copii, cateva mamici, cine le-a bagat in seama, noi venisem dupa pantofii Andreei. Tipul lipsea, camera lui era inchisa…ce e de facut? Ar trebui sa vina el cu incaltariile, ne tot plimbam noi… Dar cum? In ochi, mi-au sarit ( aici trebuie folosite ghilimelele, pentru a se vedea ca e la figurat? ) o pereche de adidasi, superbi – la vremea aceea - Adidas Torshion – pac proba, tac buni, pac ciao – si dusi am fost. Am adapostit prada in camera mea, cu gandul “ce misto daca nu ar mai veni ala” si am taiat-o spre discoteca.. Din nou ne crizam pe terenul de handbal, de fapt o discoteca beton, doar era in aer liber, unde puteai ragai linistit de la bere, fara sa fi deranjat de sonorizare.. Au aparut si gajicile noastre, de data aceasta speriate rau, fara gand de distractie…”Haideti ca a venit ala dupa adidasi si face scandal”…Noi eram sase baieti, mari si tari. Cine nu e ninja dupa cinci beri?

Am luat-o la pas marunt catre casutele noastre, acolo unde ne adaposteam oboseala si bagajele. In fata noastra un “nor de oameni”, un grup cu care puteai incepe o Revolutie, urma acelasi traseu, ca si al nostru…” Cine sunt astia frate? ”. Andreea ne anunta ca e respectivul, impreuna cu prietenii lui. “Si nu-s prea multi?” zic… Andreea, senina, calma’n glas, ne spune “ E echipa de Rugby din Iasi” ( exact orasul, nu’l mai stiu, tot ce am retinut, atunci pe moment, e ca sunt moldoveni ). ” Echipa de Rugby din WHATTTT? Alt gagiu nu-ti puteai gasi? Si rugbyst si moldovean pe deasupra, combinatie mortala, nici Dumnezeu nu a stiut ca se poate crea asa ceva… O intalnire era inevitabila, asa ca am preferat sa nu o mai amanam, acum aveam curaj, bausem cinci beri. Am fugit, ca sa ajungem inaintea lor, macar din spate sa nu ne loveasca cineva, am ajuns, au ajuns si ei, s-a trecut la tatonarea terenului, cunoasterea adversarului – toate aceste strategii erau aplicate de ei, noi nu aveam nevoie de informatii, stiam ca suntem morti :) In cateva secunde s-a trecut la atac, prima care si-a luat-o a fost Andreea, care inca mai avea curaj, spre deosebire de noi ( ciudat, ea nu bause bere ) si care urla cat o tinea gura “da-i daca ai curaj”, nu mai stiu cat a “dormit”, nici macar nu aveam timp sa vedem de ea, pentru ca urmam noi, cei care au luat adidasii :) si-n special eu…m-am retras in spatele ariergardei, cu o rapiditate iesita din comun, din comunul fricii… si am luat cele doua nunchakuri, productie proprie, pepiniera personala, unul pentru mine, celalalt pentru un bun prieten, mare cunoscator in ale artei…Primul rugbyst a “atacat” vertiginos maxilarul victimei pe care o ochise, prietenul meu a cazut urat si nici nu a mai stiut nimic din tot toiul actiunii, detaliile ulterioare fiind de prisos. In aceeasi secunda, noi, cei doi, dotati cu celebrele nunchakuri l-am altoit pe respectivul drept in frunte…Ati vazut cum cade vitelul la taiere? Asa a cazut si el. Panica in randul rugbystilor, cerc mare’n jurul nostru, pe scarile cabanutei noastre zaceau cele doua victime, scorul era de 1 – 1, pentru ei ( erau mai multi )…”Cu ce-au dat?”, “ A fost cutit?” Armele care am crezut ca ne sunt fidele noua, proprietariilor, au cedat, unul s-a rupt din lant, iar cel de la mine arata ca un cerc – linie curba – punct – zig zag . Nu mai aveam nimic, nici de zis, nici de dat…

Bunul Dumnezeu, Facatorul de Minuni, i-a dat mintea cea din urma, celui mai in varsta dintre sportivi…” Şi faşem aişi, ne şertãm din prişina la o fufã ?” Pacea a fost asigurata, linistea s-a instaurat, niciunul nu mai aveam vreo bere’n noi….

Adidasii au fost returnati proprietarului – cu cele mai umile scuze.

Pantofii au fost recuperati de Andreea – dupa alte nopti petrecute cu tipul ei ( rugbyst fiind ), o vanataie nu poate intervenii intr-o relatie.

Noi am plecat la discoteca noastra, unde pana spre dimineata se auzeau dedicatii peste dedicatii “ din partea baietiilor din Fagaras, pentru echipa de rugby….”

Am mai baut cinci beri si mi-am jurat ca nu-mi mai fac prietena – gajica faina.