Bună dimineața balta mea !

E toamnă. Ultimele frunze mă anunță, dansând către pământ, că am cam ratat sezonul de pescuit.
Sunt trist.
Zi de zi trec cu mașina pe lângă Olt, zăresc barajele, văd pescarii, trezesc amintirile...
Sunt chiar trist. Înainte nu ratam nicio posibilitate de a merge la pescuit, indiferent de perioadă, oblete, roșioară, clean, caras, știucă... pește să fie.
Oare ce s-a întâmplat de am uitat drumul spre bălți? Cine mi-a pitit bețele de pescuit? Strâng puternic de volan, mă încrunt și-mi promit că am să schimb acest aspect.
Am terminat serviciul, mi-am amânat orice treabă și am plecat la cumpărături... câteva plute, ceva fire îmi readuc zâmbetul pe buze. Ies din magazin și-mi promit că duminică am să merg la știucă.
Îmi sun cel mai bun prieten, maestru în ale pescuitului, cel puțin în pescuitul la mămăligă e as. Deci îl sun, îmi anunț intenția, mă întreabă dacă mi-am revenit și rămâne să ne vedem sâmbătă noaptea.
......................................
Pe la 4 dimineața ajung la Cipică, mă aștepta cu cafeaua...
- Unde mergem, pe ce baltă? îl întreb...
- Păi Silviu a fost la Viștea, a zis că a avut mai multe atacuri, trebuie să vedem cum stă treaba.
- M-am întâlnit cu el, a zis că mă sună când o să meargă la știucă... îi replic.
- Probabil astăzi nu merge...
Ne bem cafelele, umplem portbagajul cu scule, ustensile de pescuit, galeata cu cărășei la picioare și la drum...
Iată-ne ajunși. Ceață multă, brumă, noroi, frig, o încântare. E încă devreme, abia zăresc balta, chiar dacă sunt la câțiva pași de mal... Dar așa e la pești, cel puțin în zona Făgărașului, dacă nu ajungi la locul dorit cu câteva ore înainte, adio zi de pescuit.
Se pare că soarta ține cu noi și pâcla se risipește, soarele zâmbește și cele 8 grade din termometru ne îmbie la... muncă! Totul pare perfect așa că speranțele cresc proporțional cu lungimea bețelor din mâinile noastre.
Cele mai mari capturi, cele care mi-au mutat pulsul în gât, le-am avut la dop, la pește viu.
Am băgat bețele-n apă pe la 7 dimineața și acolo au rămas  Nicio tentativă de atac, nimic, mi-am verificat cărășeii sistematic, adâncimi, lungimi, nimic. Mi-am supus cărășeii unui test, care e kamikaze și se aruncă-n gura la o știucă, primește mămăligă... nici mita nu m-a ajutat.
Cipică a reușit să prindă una, a mai avut doua rateuri și atât.


















Bine că nu sunt genul care se oftică, liniștea bălții, apa, îmi crează o stare de relaxare de neimaginat. Contemplez peisajul, mă bucur de natură, măcar atât.
Spre prânz ne-a sunat Silviu, era extaziat, puls 200, nu se putea exprima coerent la telefon, zicea ca nu mai putea merge, era blocat. A prins un stiucă de aproape 1 metru, deci avea peste 5 kg.
Ar fi trebuit să mă bucur pentru el, e începător la așa ceva, sunt trăiri noi pentru el, senzații pe care doar un pescar le simte... poate am zis un “Doamne ajută” când am auzit de captură, dar știu că l-am înjurat când am văzut filmarea.
Ne-a trimis pe bălți la Viștea iar el a plecat la Arpaș, pe Olt, sub baraj ( cică loc secret…toată lumea o să afle, NA >:P )