Ultimul zâmbet

Am hotărât să ucid.
Îmi plăcea gândul că va muri.
Totul a început pe vremea când lucrurile erau mult mai simple sau cel puțin așa credeam eu. Poate faptul că mediul în care trăim m-a adus în această ipostază… de a urî din toată inima această... creatură… O furie oarbă, de nedescris, se trezea-n mine, doar la gândul că ar putea fi prin preajmă, că există, că respiră…
Doamne și cât de mult o pot urî !!!
Motivul era… dar să lăsăm partea aceasta până la sfârșitul povestirii.
Am ajuns să-mi doresc să devin un vânător. Nu vroiam să o omor pur și simplu, vroiam să o fac cu artă, fără urme, o crimă imposibil de elucidat. Să învăț cum îmi pot studia, fără a fi observat, victima. Că asta o să devină într-un final, o VICTIMĂ.
Ce trebuie să fac înainte de a-i aplica lovitura fatală…Mă rog, tactică în sine.
La naiba, aveam la dispoziție mai puțin de 3 săptămâni ca să devin ceea ce mi-am propus… mașină de ucis. Asta mi-am propus, asta am ajuns.
Am descoperit că dorința de a ucide este mai mare decât orice putere de control. Am ajuns să ucid fără să mă gândesc, neprevăzut, animalic, morbid. Tortura și mutilarea au devenit acțiuni ce îmi provocau plăcere. Dorința de a ucide apărea, creștea, se exprima într-o fracțiune de secundă și adormea la fel de repede precum apărea, pentru a se trezi cu forțe proaspete.
Știu că mulți vă gândiți că mercenari există doar în filme, că e imposibil ca în țara noastră ( unde niciodata nu se întâmplă nimic ) să existe o tabără de antrenament pentru mercenari…
Există !!! Dar pentru aceasta trebuie să uiți de tot, casă, masă, familie, identitate, etc.
Eu nu vreau să transmit un mesaj negativ vis-a-vis de conceptul vânătorii. Dar parcă e vrăjeala faza cu “plăcerea de a ieși în natură”. Cine a ucis o singură dată, știe că nu iese să privească florile, a plecat la vânătoare și punct.
Vrei să te înrolezi, vrei să înveți cum să ucizi? Vrei???





CLICK AICI ȘI APLICĂ ACUM PENTRU TABĂRA DE ANTRENAMENT



---------------------------------
O urăsc pur și simplu