2008 e cam gata. Mai e puțin timp de meditat la ceea ce am făcut bine sau rău în anul care a trecut și ce vrem să schimbăm pentru anul care vine, să ne hotărâm ce obiective vrem să atingem până la anul pe vremea asta.

Eu unul sunt destul de mulțumit cu ce am realizat anul acesta; nu totul a fost perfect, dar scorul final e pozitiv. Dacă nu am reușit în proiecte exterioare, am făcut lucruri mărețe în sânul familiei.

Pentru mine e cea mai mare realizare, liniștea din casă.

Cred că degeaba reușești pe plan financiar și casa e cu fundul în sus. Ce nu am reușit anul acesta din punct de vedere financiar, am să caut să realizez în anul care stă să vină… pentru că am suportul familiei.

Îți mulțumesc Anitha că ai fost și ești aproape de mine, că suntem pe aceeași lungime de undă.

Îi mulțumesc lui Elo că ne crește mare și frumoasă, că e ascultătoare.

Vă mulțumesc Edda și Tibi pentru tot suportul acordat.

Bravo Flocea că ți-ai revenit :) sper să ai o relație cât mai lungă..

Sandy nu mai fuma ! D-le Consilier, baftă la alegeri.

Mami, mai da-o-n mă-sa de Italia.

Vă doresc tuturor un an plin de împliniri !

Zelist

M-a pus dracu să intru în zelist...

Faptul că am rămas şocat de cât de mult se scrie, câte postări se fac pe minut/oră...m-a făcut să concluzionez că eu sunt un biet pui de Crevedia.

M-am băgat și eu în seamă, să văd unde mă aflu în topul zelist... în ziua de joi, când și-a făcut actualizarea, am primit cu zâmbet știrea că sunt mai tare decât 57% dintre blogeri... ținând cont de faptul că scriu rar, adică rar de tot, și că la mine lumea citește, dar nu lasă niciun comentariu. Puțin știu că acel comentariu, scris și la mișto, în grabă, părtinitor sau nu, pe îmi aduce o mai bună clasare în zelist.

Acum, vine și o întrebarea: ce țintă mi-am ales, să scriu că așa simt, fără a mă interesa o eventuală clasare între blogeri, bucurându-mă de vizita prietenilor sau acum sunt frământat de ideea că pot mai mult, că locul meu în zelist nu e corect?

Păi logic că mă frământă ceva, dar nu știu cărui sentiment să-i dau întâietate, faptului că sunt citit și nu lasă lumea comentarii sau că deocamdată mă aflu într-un top rușinică... În luna decembrie am fost dezamăgit, nu am mai avut cetitori, puțini, exagerat de puțini.

Parcă îmi este dor de Ionuț, oricine ar fi el. A fost singurul care a avut pretenții de la mine... mai nașpa că nu știu cine e...

Și da... mă frământă o idee.. pentru cine scriu eu în momentul de față? Mie, prietenilor sau a devenit o competiție. Oare are vreo legătura cu firea mea competitivă?

Are cineva vreo părere pe aici sau sunt la fel de singur?

Oricum am să scriu. Na ! :p

Făgăraș - Cetatea de lângă mine...

Făgăraș : un oraș situat la distanța aproape egală de Sibiu și Brașov (cca 70 km), în depresiunea cu același nume, numară acum în jur de 45.000 de locuitori și trage, ca mai toate orașele mici, ponoasele postindustrializării forțate la care a fost supus până în anul 1989.
Menționat în documente încă de la 1290, Făgărașul, fosta capitală a „țării“ omonime, este, se pare, locul de origine al lui Negru Vodă, voievodul. Paradoxal pentru vechiul sistem de gândire comunist, viitorul Făgărașului se va întemeia pe trecutul său. Chiar în centrul orașului, amorțită de frig și de neîndemânatica întrebuințare, Cetatea Făgărașului este martorul a aproape 700 de ani de istorie.

Trecând prin stăpâniri diferite, printre care și cea a lui Mihai Viteazul (la 1600), cetatea a „funcționat“, cu diferite utilități, până în anul 1961: construcție militară și de apărare, castel seniorial fortificat, fastuoasa reședință princiară și garnizoană militară. Lucru mai puțin cunoscut, între 1948 si 1960, Cetatea Făgărașului a fost folosită drept loc de detenție pentru deținuții politici – aici și-au găsit sfârșitul mai mult de 160 de opozanți ai regimului roșu. După 1965, cetatea a fost renovată și trans¬formată în muzeu – Muzeul de Istorie și Etnografie al Țării Făgărașului.
Tot aici funcționează, la ora actuală, și Biblioteca Municipală, iar într-una dintre uriașele pivnițe, o cramă. Ce-ar putea deveni Cetatea Făgărașului? Simplu: un centru important al „turismului cultural“ național și in¬ternațional. Migrația către un aseme¬nea tip de turism este confir¬ma¬tă pe plan mondial, dar îngreunată, la noi, de inerția unor obiceiuri de consum turistic deșuete: turismul balneosindicalist și turismul de fițe și chermeze.

În fine, pentru valo¬rifi¬carea Cetății Făgărașului, Fundația Culturală Negru Voda are proiecte pentru următoarele funcțiuni: muzeală (prin reorga¬nizarea și extinderea muzeului existent), funcțiuni publice (săli de conferințe, expoziții temporare etc.), cazare și alimentație publică, ateliere și magazine pentru produse meștesugărești tradiționale. Nu în ultimul rând, în Cetatea Făgărașului se intenționează înființarea unui Muzeu al Rezistenței Anticomuniste ( cum bine se știe, unul dintre cele mai dârze centre ale rezistenței armate anticomuniste s-a aflat în Țara Făgărașului ).
























O cetate bătrână care poate renaște doar dacă "se implică politic". Paradox?!?

Dansul care aduce ploaia.

La fel ca în povestea cu tâlc a ciobanului, care făcea mişto de ţărani, alertându-i degeaba de câteva ori şi păcălindu-i că a dat lupul iama-n oi, lucrurile nestând aşa… cam așa ceva făcea Florin cu mine... după atâta minciună, adevărul nu mai are nicio valoare, pentru că nu mai este crezut...

Și începem.... eram pici amândoi...

...nu știu prin ce conjunctură, împrejurare, fratele meu avea capul spart... Eu i-am creat opera de artă sau era capodopera lui?!? Trebuie specificate aceste mici detalii, pentru că actorul principal în această poveste este chiar capul lui. Deci era cu el spart, avea ceva pansament în zona creștetului și probabil era și cusut, altfel nu-mi explic ce a urmat.

Într-o seară târzie, în bucătărie, fratele meu își făcea de lucru. În neștiința lui, tânăr fiind, neajutorat, a vrut să-și dea jos pansamentul, uitând că de treaba asta se ocupă doctorul. Așa că a trecut la acțiune... a încercat cu o foarfecă, nu a reușit, a încercat cu un cuțit de bucătărie, niciun rezultat... Și cum stătea el și contempla la o soluție, a văzut ochiul de la aragaz aprins. Pentru el a fost luminița de la capătul tunelului. Care de fapt e speranța. Este locul în care ne îndreptăm și în care ne dorim să ajungem. Nu avea nicio legătură cu problema lui, deci a încurcat tunelul cu aragazul.

Și-a căutat o poziție și s-a aplecat spre flacără, sperând că astfel scapă de blestematul acela de pansament.

Mmuuugguuuureeelllll !!!! Am luat foccc !!!!

Sătul de farsele lui, nici nu m-am sinchisit să îl bag în seamă...dar...dar... ceva m-a făcut ca să mă ridic. Ce?? Explozia de lumină ce răzbea din bucătărie. Crăciunul nu era, focurile de artificii erau excluse. Știam că singura sursă de lumină în bucătărie era becul de 75W. Și totuși de unde această vâlvătaie de lumină, atât de puternică, atât de plăcută? Am ajuns în bucătărie. Un tip micuț, puțin stângaci în mișcări, nu prea coerent, cu părul în flăcări, cu un dans ciudat, încerca să-mi transmită ceva.

O fii diavolul, o fii un extraterestru?

Mmuuugguuuureeelllll !!!! Am luat foccc !!!!

Uite mă, știe cum mă cheamă. Ești cumva de pe Planeta Focului, din Galaxia Imaginației? Îți place aici?

Același urlet : Mmuuugguuuureeelllll !!!! Am luat foccc !!!! Urmat de dansul acela ciudat. Ăsta poate e indian Apache și va vrea să cheme ploaia, am concluzionat eu...

Dar nu, el era fratele meu mai mic și avea limbrici. Că dacă nu-l mânca în cur să-și dea jos pansamentul cu flacăra de la aragaz, acum nu chema cu atâta spaimă forțe ale naturii.

Rezolvarea a fost simplă. Un picior în cap pentru a-l aduce într-o poziție razantă cu podeaua și alte câteva picioare ce au distrus frumusețe de văpaie.

I-am explicat și lui povestea cu tâlc a ciobanului care făcea mișto de tărani.

Mi-a mulțumit că l-am ajutat.

Nu îmi mai aduc aminte ce i-a zis mamei... pentru că adevărul era rar auzit... chiar sunt curios cum și-a justificat freza șic cu care s-a ales.

Autor : Anagramatorul de vise

Tăcerea porcului, Ignatul timpuriu...

- L-am omorât.
- Eu l-am omorât.
Am recunoscut aproape șoptit.
- Mi-a omorât purcelușii !!! Urla bătrânul ca din gură de șarpe.
Abia atunci am realizat...
- L-am omorât.
- Eu l-am omorât.
Am recunoscut aproape șoptit.
- Mi-a omorât purcelușii !!! Urla bătrânul ca din gură de șarpe.
Abia atunci am realizat...
- Am reușit să omor mai mulți?
Vecina îmi zice că trei nu mai respiră, al patrulea stă să se ducă... Pe poartă intră medicul veterinar, în fugă își trage halatul alb, pune câteva intrebări, își face repede o idee... scoate din geantă câteva seringi, câteva fiole, se duce la al patrulea porc, îi face o injecție, apoi continuă cu cei rămași... adică zece la număr... Hmnm, suspin puteam mai mult...
Începutul.
Pentru o perioadă de timp, din cauza unor probleme de sănătate, a trebuit să mă aciuiesc pe lângă casa bătrânească. Chiar dacă eram copt de boală, nu-mi plăcea să stau, trebuia să mai pun și eu umărul la treabă.
Bătrânul vroia să crească porci, așa că amândoua scroafele erau gestante. Le îngrijea cu drag, le aducea ce era mai bun, respecta cu strictețe trezirea, orele de masă, tabieturile, stingerea. Așa era zi de zi, parcă în viața lui doar asta exista. Nu mai avea copii, nevastă, casă... Nu l-am băgat în seamă, știu că de la o anumită vârstă pleci mult mai repede cu sorcova... așa că dacă el vrea să sorcovească, asta este, Doamne ajută !
Cine a știut vreodată că am să intru în conflict de muncă: eu, el și porcii.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Declarație de război.
Zi urâtă. Trebuia ca la ora 8 fix să fiu la tribunal, proces important, foarte important, chiar vital.
Intru în sală, puls 100. Arunc o privire după avocata mea. Nimic. Puls 120. Ies din sala de judecată și dau o fugă în camera unde se strâng avocații la o cafea, o țigare, un plic...tabieturi premergătoare oricărui proces. Nici aici. Puls 140.
Mă duc iarăși în sala, iau un loc și aștept.... pe la ora 11 mă anunță Judecatoarea că avocata mea e în alt oraș la un proces foarte important și speră că va ajunge. Nu mai aveam puls.
La ora 15 am reușit să conving judecătoarea că mă pot reprezenta și singur. Pledoaria mea a fost de succes, am câștigat procesul. Eram fericit. Puls normal. Mă întrebam pentru ce mi-am plătit avocata... Eram fericit, ce mai conta 1000 ron...
Pe la ora 17 am intrat pe poarta casei părintești.
Dau binețe. Bătrânul era foc și pară. Asta e ora la care vi acasă? La ora 15 porcii trebuiau să mănânce... @#$!?*&
Îmi cade cerul în cap.
Am fost la proces, nu mă întreabă cum a fost, am reușit, s-a ales praful de mine... el se gândește la animale...
A plecat prea de curând cu sorcova.
Îi trebuie o exorcizare...
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Apocalipsa
Conform leacurilor băbești, anumite plante pot vindeca un om... dar sunt și plante care dăunează grav sau sunt chiar letale. Nu degeaba mi-am petrecut copilaria pe lângă cel mai tare trio malefic din fortificata zonă a Rodbavului : Mama Ana, tanti Miluța și tanti Genica. Știam toate plantele care sunt otrăvitoare. Așa că m-am apucat de strâns, muncă asiduă, proiect desfășurat în decursul a unei luni întregi. Când am considerat că am o cantitate îndestulătoare pentru efectul scontat, am trecut la atac.
Am luat o corfă plină cu trifoi, grau, porumb, ovăz, ceva omag, aişor, bobiţă, răsfug, boaba-vulpii, mărul lupului, am făcut un amalgam și am așteptat ora de masă ( remember, totul se face la oră fixă ). Fix la ora 15 am intrat în cocina porcilor. Zâmbind am zis: eu sunt Stăpânul Ospățului și astăzi aveți meniu special...
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Un urlet de om înnebunit; lugubru, infernal. Geamătele se auziră apoi foarte aproape. Şi un zgomot surd, de fiară alergată, cu răsuflarea aprinsă. Din încăperea întunecoasă, mi se zvârli la picioare un purcel de lapte, tremurând şi spumegând. Bătrânul se trânti la picioare mele, jelind...între suspine ridică purcelușul, ridică privirea la mine...
- Tu... tu l-ai omorât?

Oare o să am ocazia să văd și alți porci măcelăriți. Ferme avem, chiar pline... la Romtelecom, Gaz, în intersecții, la televizor....auuu, era să uit, ferma mamă, Palatul Parlamentului ( București, sectorul 5, pe locul care astăzi se cheamă Dealul Arsenalului ), nu aveți cum să-l ratați.

Vecina îmi zice că trei nu mai respiră, al patrulea stă să se ducă... Pe poartă intră medicul veterinar, în fugă își trage halatul alb, pune câteva intrebări, își face repede o idee... scoate din geantă câteva seringi, câteva fiole, se duce la al patrulea porc, îi face o injecție, apoi continuă cu cei rămași... adică zece la număr... Hmnm, suspin puteam mai mult...
Începutul.
Pentru o perioadă de timp, din cauza unor probleme de sănătate, a trebuit să mă aciuiesc pe lângă casa bătrânească. Chiar dacă eram copt de boală, nu-mi plăcea să stau, trebuia să mai pun și eu umărul la treabă.
Bătrânul vroia să crească porci, așa că amândoua scroafele erau gestante. Le îngrijea cu drag, le aducea ce era mai bun, respecta cu strictețe trezirea, orele de masă, tabieturile, stingerea. Așa era zi de zi, parcă în viața lui doar asta exista. Nu mai avea copii, nevastă, casă... Nu l-am băgat în seamă, știu că de la o anumită vârstă pleci mult mai repede cu sorcova... așa că dacă el vrea să sorcovească, asta este, Doamne ajută !
Cine a știut vreodată că am să intru în conflict de muncă: eu, el și porcii.
-------------------------------------------------------------------------------------
Declarație de război.
Zi urâtă. Trebuia ca la ora 8 fix să fiu la tribunal, proces important, foarte important, chiar vital.
Intru în sală, puls 100. Arunc o privire după avocata mea. Nimic. Puls 120. Ies din sala de judecată și dau o fugă în camera unde se strâng avocații la o cafea, o țigare, un plic...tabieturi premergătoare oricărui proces. Nici aici. Puls 140.
Mă duc iarăși în sala, iau un loc și aștept.... pe la ora 11 mă anunță Judecatoarea că avocata mea e în alt oraș la un proces foarte important și speră că va ajunge. Nu mai aveam puls.
La ora 15 am reușit să conving judecătoarea că mă pot reprezenta și singur. Pledoaria mea a fost de succes, am câștigat procesul. Eram fericit. Puls normal. Mă întrebam pentru ce mi-am plătit avocata... Eram fericit, ce mai conta 1000 ron...
Pe la ora 17 am intrat pe poarta casei părintești.
Dau binețe. Bătrânul era foc și pară. Asta e ora la care vi acasă? La ora 15 porcii trebuiau să mănânce... @#$!?*&
Îmi cade cerul în cap.
Am fost la proces, nu mă întreabă cum a fost, am reușit, s-a ales praful de mine... el se gândește la animale...
A plecat prea de curând cu sorcova.
Îi trebuie o exorcizare...
-------------------------------------------------------------------------------------
Apocalipsa
Conform leacurilor băbești, anumite plante pot vindeca un om... dar sunt și plante care dăunează grav sau sunt chiar letale. Nu degeaba mi-am petrecut copilaria pe lângă cel mai tare trio malefic din fortificata zonă a Rodbavului : Mama Ana, tanti Miluța și tanti Genica. Știam toate plantele care sunt otrăvitoare. Așa că m-am apucat de strâns, muncă asiduă, proiect desfășurat în decursul a unei luni întregi. Când am considerat că am o cantitate îndestulătoare pentru efectul scontat, am trecut la atac.
Am luat o corfă plină cu trifoi, grau, porumb, ovăz, ceva omag, aişor, bobiţă, răsfug, boaba-vulpii, mărul lupului, am făcut un amalgam și am așteptat ora de masă ( remember, totul se face la oră fixă ). Fix la ora 15 am intrat în cocina porcilor. Zâmbind am zis: eu sunt Stăpânul Ospățului și astăzi aveți meniu special...
-------------------------------------------------------------------------------------
Un urlet de om înnebunit; lugubru, infernal. Geamătele se auziră apoi foarte aproape. Şi un zgomot surd, de fiară alergată, cu răsuflarea aprinsă. Din încăperea întunecoasă, mi se zvârli la picioare un purcel de lapte, tremurând şi spumegând. Bătrânul se trânti la picioare mele, jelind...între suspine ridică purcelușul, ridică privirea la mine...
- Tu... tu l-ai omorât?
Oare o să am ocazia să văd și alți porci măcelăriți. Ferme avem, chiar pline... la Romtelecom, Gaz, în intersecții, la televizor....auuu, era să uit, ferma mamă, Palatul Parlamentului ( București, sectorul 5, pe locul care astăzi se cheamă Dealul Arsenalului ), nu aveți cum să-l ratați.

Autor : Anagramatorul de vise

Moș Crăciun ?!?

De când am învățat să scriu ( asta se întâmpla prin clasa a șasea ), ți-am trimis nenumărate scrisori, în speranța că măcar odată ai să-mi răspunzi. Nu ai făcut-o și asta m-a întristat foarte tare...Foooarte taaaaare!...Atât de tare încât i-am cerut Iepurașului de Paște să-mi aducă un cadou mai original, adică un radar rusesc de ultimă generație, care poate detecta și musca ratăcită în curul renului ăla de-i zici tu Rudolf și un lansator de rachete capabil să doboare respectiva muscă cu ren cu tot... Am fost tare supărat.
De curând am văzut o poză cu tine, văd că nu o duci prea bine. Acum te înțeleg de ce nu ai dat curs nenumăratelor mele scrisori.
Îmi este frică să-mi las fiica să-ți scrie.…

“ Nu de moarte ne este frică, ci de eternitatea ei “

Cine și-ar putea imagina că ai murit de aproape șapte ani și o să ai parte de un vals, chiar la tine acasă, în groapa în care putrezești de atâția ani? Eu îmi pot imagina, la fel și băbuța pe care am invitat-o la dans.

Colegului de serviciu îi murise bunica, după tradiția locului, noi, colegii, mergem să săpam groapa. Se trasează locul, ne apucăm de treabă. Petru început vărsăm câteva picături de rachiu de cazan pentru decedată, restul îl bem, nu facem risipă.

Pe la 1,60 m dăm de o bucată de lemn…asta am crezut în prima fază. S-a dovedit a fii un sicriu. Un coleg mai în vârstă își făcea semnul crucii din 5 în 5 secunde.

- Opriți toată lucrarea! Anulăm înmormântarea! Haideți repede la Biserică să vorbim cu Părintele. Profanare !!! Ne bântuie cine este înmormântat aici. Doamne ferește … și iarași o serie infernală de cruci…

Nea Romică, cel înspaimântat, pleacă cu pași repezi către Biserică pentru a afla rezolvarea cazului de profanare. În acest interval am curățat din jurul sicriului tot pământul, scoțând la iveală un sicriu aflat într-o stare excelentă.

Apare nea Romică, galben la față, speriat rău... Nu e nimeni la Biserică. Ce ne facem?Măăăă, de ce ai continuat să sapi? Ne bate Dumnezeu! Se scoală mortul din groapă... Îl asigur că nimeni nu mișcă în sicriu. Ciocăn în capac. Vezi, nu e nimeni acasă sau poate doarme prea profund ... Mă apostrofează, aduce fel și fel de argumente legate de pângărirea, sacrilegiu pe care-l fac. Pe mine mă lasă rece frica lui ( nu la fel de rece ca persoana de lângă mine ).

Ies din groapă, mai cinstim un pahar de rachiu în memoria celei decedate. Începem o serie de dezbateri legate de ce o să facem. Nu avem nicio față bisericească pentru a ne îndruma, trebuie să decidem singuri ce și cum. Nea Romică merge pe varianta cu amânarea înmormântării. Alții propun să căutăm un alt loc de veci ( variantă imposibilă, locul acesta era cumpărat deja ). Eu merg pe varianta scoaterii sicriului din groapă.

Ne sună colegul a cărui bunică a decedat, ne întreabă cât mai avem din lucrare, îi spunem că suntem în impas și cu ce dilemă ne confruntăm. Ne anunță că va vorbi cu un Părinte, să așteptăm și ne va anunța care este rezolvarea. După câteva minute apare și răspunsul: Continuați, scoateți decedatul din sicriu, scoateți sicriul din groapă, între timp o să vă aduc un sac de rafie ca să aveți în ce băga osemintele, i se va face o a doua înmormântare... Nea Romică era să leșine. Om așa de speriat nu am mai văzut.

- Cine desface sicriul?

- Păi mie îmi este frică.

- Eu m-aș bagă, dar sunt claustrofob.

- Mie nu-mi permite religia...

Mă bag în seamă, deja nu mai rezistam psihic, trebuia să iau hățurile în mâinile mele...

Bă, ce aveți, sunteți cretini? E morttttttttt băăăăăă, nu e ținut în cușcă pentru că mușcă..

Mă avânt în groapă, îmi aprind o țigare, încerc să anulez un eventul damf de picioare nespălate. Bag târnacopul la îmbinarea cu capacul, ridic privirea și anunț că încep. Toți dispar din jurul gropii. Desfac capacul, stupefacție, o băbuță roșcată. Conservată destul de bine. Înafară de falange și segmentul care leagă capul de trunchi, totul se ținea bine. Am cerut un pahar de oareșce, să-mi fac puțin curaj. De sus, de pe marginea gropii se auzeau tot felul de șușoteli.

Și mie îmi este frică de Dumnezeu, dar când am văzut cât de speriați îmi sunt colegii, am zis clar trebuie să ies din tipare. Am luat mandibula băbuței, mi-am atașat-o mie și am intrat într-un dialog cu ei, bineînțeles cu voce de babă : copii, vă mulțumesc pentru că m-ați scos din groapă, că m-ați eliberat, eram ținută la murat de Zmeul cel Rău...Care dintre voi este Făt Frumos, îl aștept de o eternintate... Și am continuat cu fel și fel de tâmpenii ce mi-au trecut prin bibilica destul de amețită...

Am scos sicriul din groapă, am aranjat locul de veci cum trebuia. Am ieșit și eu de acolo, sub un braț cu băbuța, în mâna cealaltă cu capul ei. S-a făcut un cerc în jurul meu de ziceai că sunt ciumat. Am găsit că e de cuvință să fac un dans, așa că m-am apucat de valsat cu tanti. Nu știu ce părere a avut, a fost tare tăcută în timp ce o valsam.

Ehhh... până la urmă s-a făcut o dublă înmormântare, băbuța a fost tare dezamăgită că niciunul dintre băieți nu era Făt Frumos. Iar despre mine și sacrilegiul făcut s-a vorbit mult timp, toți din fabrică întorceau capul după mine... ăsta e cel care a dansat cu aia moartă, Doamne Ferește....

PS : Nea Romică nu mai vorbește cu mine, doar își face cruce când mă vede.

Autor : Anagramatorul de vise

Divertis Show !

Violenţa domestică

Oare urmăreşte cineva cursul? =))

.

Am bani de dat, am datorii la stat...

Cică o soluție sau câteodată ultima soluție ar fii Bunul Dumnezeu.

Hmm.. sunt momente, clipe, când mă gândesc la El, la puterea Lui, bunătatea Lui, dar atât fac, doar mă gândesc, că nu le văd și nici nu am auzit nimic, nimic recent… sau poate există și sunt eu chior.

Ce facem noi când am ajuns la ananghie? Încercăm să găsim vinovatul. De obicei dăm vina pe cei din jurul nostru : pe sefi, pe societate, guvern și în cazuri extreme, pe Dumnezeu. Însă niciodată noi nu suntem vinovații.

Am descoperit că eu sunt vinovat pentru fiecare pas greșit pe care-l fac. Ba că sunt cu orbul găinilor, ba că mă las prostit de vorbe dulci, promisiuni, ce știi ce perspective, afaceri care o să-mi îmbunătațească situația financiară. Că asta e singura luptă pe care o mai ducem în zilele acestea, goana după bani, pentru un trai decent.

… dar până să descopăr că doar eu și numai eu sunt adevăratul vinovat, m-am gândit să dau vina pe Dumnezeu și tot alaiul lui, care mai e pe acolo la conducere și îmi urmăresc cu mare interes, zic eu, viața de zi cu zi.

Deci, conform Tainei Bisericești, Legii Divine, trebuie să ai răbdare, ești urmărit, vei primi tot ceea ce îți dorești… în caz că Marea Divinitate nu reușește în viața actuala, vei primi în viața de după…

Mă opresc aici.

Chestia asta mă frământă fantastic… viața de după moarte… Dacă eu am nevoie acum de ajutor, și când zic ajutor, nu mă refer la case, mașini, femei, averi, etc., ci la chestii infime: posibiliatea de a-mi plăti la timp rata la Bancă, să nu-mi vină factura la gaz ca luna trecută, poate un brad de Crăciun. Deci, zic eu, chestii minore. Dacă puterea Lui e nemarginită, atunci ceea ce cer ( rog ) e o nimica toată. Și ma rog, în seara aceasta, repet și în seara următoare, a treia zi, a patra, și tot așa până vine factura de gaz. Într-adevar, nu e la fel ca luna trecută, e mai mare cu 1 milion. Ridic privirea către cer, știu din surse sigure că acolo își țin birourile de reclamații, deci, ridic privirea, cu fața întrebătoarea… pentru asta m-am rugat eu o lună-ntreagă? Care faceți farse? Ăia de la gaz s-au rugat mai puternic decât mine? Mai știi, eu unul, aia mii, sute de mii… Trecem cu vederea.

Îmi spun în minte că a fost doar o scăpare, atâta populație pe Planeta Albastră… e posibil să nu facă față la toate cererile, atâtea belele pe un pic de petec de pământ... Zicând asta, mă apuc iarăși să mă rog în fiecare seară… Doamne, mi-aș dori ca salariul pe luna ce vine să mă “surprindă”. Și așa a fost, nu l-am primit. Ridic privirea întrebător, cerul înnorat… E posibil ca norii să se interpună în rugile mele? Cred că am să încep să mă rog doar când e cer senin, cer înstelat, încerc să evit norii.

Fix în data de întâi ale lunii reîncep cu o nouă rugăciune. Am stabilit ca să mă rog pentru câte o chestie în fiecare lună, să nu îi zăpăcesc de cap. Așa că în data de 31 ale lunii zic ultima rugăciune legată de ceva, iar din 1 trec la ceva mai nou, nou în rugăciune, vechi în viața mea. Și uite așa vine data de 1, e seară, arunc o privire pe geam, cerul e senin, bunnnn, e timpul să-mi cer drepturile cuvenite. Drepturi pe care chiar și Biserica îți spune că le ai. “Cere cu încredere ajutorul lui Dumnezeu și El ți-l va da. El așteaptă ca tu să faci asta. Vei fi umit. Mai presus de orice ROAGĂ-TE!” Cineva nu mă urmărește, pai eu ce fac? Ma rog ! Alooo ?!? Mai e cineva online? Cu speranța că totul este adevarat, că o să fiu și eu ajutat, încep și mă rog.

- Doamne, suntem în data de 1, luna trecută m-ai uitat, nu sunt supărat, știu că ai multe pe cap. Haide să încercăm ceva mai ușor, poate tura asta te descurci. Că tot se apropie concediul meu, ce zici de o excursie undeva prin împrejurimi? Las la aprecierea Ta.

Spre sfârșitul lunii am fost anuntați că toate concediile au fost anulate, firma a caștigat un contract puternic și are nevoie de toți angajații. Am ridicat privirea indignat, cerul era înnorat, nu aveam semnal pentru o nouă conversație…

Ce să mai fac, eu am încercat să păstrez o legătură strânsă cu El, eu am fost deschis oricărui dialog, eram dispus să accept orice ofertă. Am renunțat să mă mai rog. Era de prisos, nimic nu primeam din ceea ce mi-am dorit. După un timp am renunțat să mai cred că El există.

Într-o seară, pe când făceam o vizită bibliotecii mele, citită și răscitită, am dat de carțiile bisericești, am deschis una dintre ele, pe pagina respectivă stătea scris destul de boldit „Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită şi-i salvează pe cei cu duhul înfrânt.” (Psalmul 34:18,19)… ne-am împăcat, nu mai sunt supărat, m-am resemnat să cred că are prea multă treabă…

Încă mă mai rog, tot așa, începând cu data de 1. M-am împăcat și cu ideea cu viața de după moarte. Asta este, dacă abia atunci o să aibă timp de mine... Aștept să văd ce primesc. Poate îmi face vreo glumă și-mi dă o lună de concediu pe Pământ.

Știu că doar eu sunt vinovat pentru orice pas greșit în viață !

Autor : Anagramatorul de vise

Odă celei care-mi hrănește inima !

Că te iubesc, că te iubesc,

Știu toți ce-n cale-mi mă-ntâlnesc,

Știu cei ce m-au văzut plângând,

Știu cei ce m-au văzut râzând, -

Căci râsul ca și plânsul meu,

Nasc numai din cuvântul tău;

Și râsul lumea mi-l impune,

Când plânsu-mi despre tine spune,

Încet toți cei ce au iubit,

Și de amor au suferit,

Ei știu, de-abia ce mă zăresc;

Că te iubesc, că te iubesc !

Că te iubesc, că te iubesc,

Și că prin tine pătimesc,

Stiu oameni, stele, păsări, flori,

A dimineții mândre zori;

Ști însăți tu, deși nu vrei.

Primăvara din ochii tai,

Al vieții mele Dumnezeu,

Ce-ades, apasă sânul tău

Și buza ta ce a mințit,

Când de-a mea buză s-a lipit,

Ah, toate știu că te iubesc;

(Că te iubesc, că te iubesc )

Și toate fac de pătimesc !

Dimitrie Petrinó

( 1838 – 1878 )

Test psihologic !

La înmormântare

O tipă și-a înmormântat mama. La înmormântare a cunoscut un bărbat pe care nu-l mai văzuse până atunci. Tipul i s-a părut fantastic, bărbatul viselor ei...s-a îndrăgostit de el la prima vedere. Când s-a terminat înmormântarea tipul a dispărut fără urmă: ea nu reușise să-i ia numărul de telefon și nimeni nu știa cine era bărbatul. După câteva zile tipa și-a ucis sora. Intrebare: Care a fost motivul pentru care și-a ucis propria soră? Răspunsul peste câteva zile :D Gata, trecem și rezolvarea. Răspuns: Spera ca tipul să apară la înmormântare!

Ionuț și peștele

Hmmm…

De ce e bine ca să existe o limită în divulgarea anumitor secrete față de un prieten sau ce ar trebui să nu-ți destăinuie …

Locația – oraș, bar, masă 4 persoane

Zi – duminică

Ora – prea târzie

Aliment de bază – bere

Tematica – se va comunica ulterior.

Am parcat câteva beri, ne-am încălzit, începem să povestim toate tâmpeniile. Ionuț V., amicul nostru nu prea râdea, arăta de parcă îl măcina un gând, ceva trist se citea pe fața lui.

Hai ninja să mai luam o bere și bagă mare, să vedem ce te apasă. Ne așezăm toți în poziția ascultător…

Și începe :

“Bă, îmi doresc să-mi încep și eu viața sexuală ca tot omul, plin de elan, plin de dorință, experiență nouă, așteptată parcă de un veac, un alt pas în viața...

Nerăbdător să pun în practică tot ceea ce am visat, ce am vazut prin filme, mă refer la ce ține de normal – faza cu animalele încercați-o voi – iar cei gay o să fie strânși într-un țarc pentru a fi folosiți pe post de ținte într-un parc amenajat frumos, dacă vrea lumea să tragă cu arcul, poate un paintball, etc.

Care e primul lucru pe care vrea să-l experimenteze un băiat? Haaa?

Toți în cor : clar – SEX ORAL !!!!!

Bunnn… și continuă destăinuirea la fel de abătut…

Deci apare și oportunitatea. Andreea V., fată experimentată, avea dormitorul super aranjat, zici că mă aștepta pe mine. Mă simțeam ca un biet Caporal pe lângă ditamai Generalul.

Îmi vorbește ciudat, un alt limbaj, de parcă eu eram fata și ea băiatul…

– Aș vrea să porți chiloți albi, de elev, cu margini dantelate… și ciorapi fini, tot albi, până sub genunchi… să-mi împletesc degetele între panglici și danteluțe, să te miros și să depun o sărutare umedă pe fesele tale rotunde și tari …

What?! Măi, eu sigur am nimerit unde trebuie, ești sigură că așa se face? Dacă te-ai imbrăca tu ar fi ok, dar eu… am terminat de mult școala… Îmi face semn să tac și începe să mă sărute, să mă mângâie, îmi vorbește tandru, suav..

– Știu că vrei să mă aplec, știu că ai așteptat destul, știu că asta îți dorești..

De unde știa frate că asta așteptam? Aveam display digital pe mine cu mesajul VREAU SEX ORAL?

– Îmi este teamă că mă vei alunga de îndată ce îți voi da îmbrațisarea dorită, că mă vei considera asemenea celorlante și mă vei urâ că am facut-o ...

În acel moment am realizat că e timpul să intervin :

– Andreea, nu pot să te refuz, te-aș răni și m-aș răni și pe mine...

Așa că a îngenuncheat în fața mea, ca în fața unui idol... m-a cuprins așa cum mi-am dorit, am țipat de placere, era cum mi-am imaginat, am zâmbit în sinea mea. ”

PAUZĂ DE BERE ( e prea cald în bar )

Mai luam o gura de bere si așteptăm și restul.

Ionuț își reia povestea..

“ Termină treaba, se întinde pe spate, parcă așteptând ceva…hmm, ce așteptă, ce trebuie sa fac… derulez în gând câteva scene porno pe care mi le aminteam… ahh… cunnilingus… nașpa, nu eram pregătit pentru acest pas… Și dacă nu vreau? Se va supăra? Să nu mă simt vinovat, zic hai să fac, probabil este o înțelegere tacită “schimb pe schimb”. Mă poziționez, mă aplec pentru acțiune-motor… simt un miros ciudat, imediat o senzație de vomă, abia reușesc să direcționez jetul în altă direcție…

- Ce ai pațit??????

- Tu știai că ea trăiește?!?

- Cum să trăiască? Ce vrei să spui?

- Eu cred că e carnivoră… cred că a mâncat de curând pește…

- Ești un nesimțit !!!!

Bă firar să fie.. păi de ce să fiu nesimțit, e o chestie ciudată. Chestia aia chiar miroase a pește.. FUCK ! “

Nu și-a mai putut continua istorisirea, noi eram într-o baie de lacrimi. Cred ca am râs o jumătate de oră, am înnebunit localul cu râsetele noastre.

Ionuț ne privea întrebator…

Nu trebuia să pomenești nimic despre această “vorbă din popor” - doar atât i-am zis.

Începutul narării era promițător, sfârșitul dezastruos…

PS : Andreea folosește apă caldă sau ar fii bine să eviți alimentele bogate în lecitină și carnitină, adică ciocolata, alunele, nucile, stafide, ouă, produse de soia, germeni de grâu. Înlocuiește aceste produse cu produsele vegetale, fructe și legume, orez și carne de pui sau pește ca sursă de proteine.

Știu că multă lume se va strâmba.

Vă las numărul de telefon a lui Ionuț.

Powered by Anagramatorul de Vise

Uite pentru ce iei amenda...

Întrebare de 1 milion de euro : Cui îi cedezi trecerea ?


Rectificare... această poză este modificată de către cineva, nimic nu este adevărat.
Sabinuț știe.
Atenție, Caracalul ne privește !

Next ...

Continuarea interviului cu Adi Despot, partea a II-a sau poate prima parte și interviul celălalt este partea a doua :D

La școală:

-Copii ați citit "Capra cu 3 iezi?"

-Daaaaaaa...!!!!!!(răspunde clasa).

-Tu, ăsta mic din prima bancă, ia spune-ne cați iezi avea capra...?

-Păi povestea se cheamă "Capra cu 3 iezi", nu?

-Da

-Și acum mă întrebați "cați iezi avea capra"?

-Da..

-TREI,...în p*** mea....!!!!!!!!!!!

-Adrian Despot, stai jos, azi ai nota 2!

Cel mai tare interviu !

M-am decis sa enervez !!!

M-am decis să enervez şi mai tare.

Vorbiţi în comentarii despre valorile României, adevăratele valori şi tradiţii, nu? E jignitor să îl numeşti ţăran pe cel care scuipă pe stradă, fură o ciocolată din supermarket, se îmbracă în trening adibas la mol, îşi umple sticla de apă de la baie în club. E jignitor nu? De ce? Întrebaţi-vă de unde provin toate astea.

România este o ţară formată în mare parte din ţărani. Da, ţărani. Fix ţărani.

Cine are plăcerea enormă de a lua acasă bunuri moca, chiar dacă nu au nevoie de ele? Cine colecţionează cutii de margarină să facă piftie în ele? Cine nu aruncă pungile alea nenorocite de la supermarket, ca să le pună pe post de coş de gunoi? Cine populează o piaţă în care se ţine un spectacol, eventual pre-electoral? Cine e la coadă la mici? Cine mănâncă 5 pâini pe zi, că altfel le stă mâncarea în gât? Cine are bagajul cel mai mare în aeroport? Cine escaladează boscheţi şi garduri pentru a traversa Bd-ul Iuliu Maniu, decât să mai facă 10-20m până la trecerea de pietoni? Cine aruncă pe jos ambalaje, pentru că nu e un coş de gunoi în apropiere sau pentru că ‘ce, io’s singuru’ care arunc?’? Cine bea ultima gură de suc înainte să se ridice de la masa unui bar, să nu rămână nimic că doar a plătit pentru băutura aia? Cine se duce la nuntă şi pleacă acasă cu mâncare în traistă pentru căţel chipurile? Cine ascultă melodii la telefon, fără căşti? Ce femei de vârsta a 3-a vorbesc în dezacorduri sub pretextul ‘lasă mamă că suntem în familie, nu ne aude nimeni’? Cine sare la bătaie în club că ’s-a uitat unu la nevastă-mea’? Cine gândeşte cu pumnul şi stomacul? Americani, arabi, nemţi cumva? Nu fraţilor, sunt românii, neamurile noastre. De ce la toate evenimentele vezi ziariştii înfulecând la bufetul de protocol pe nerăsuflate, după care îi vezi că îndeasă în traistă câte ceva? De ce a ajuns să fie termenul de ţăran generalizat? Că am vrut eu? Că a vrut icsulescu? Aşa era pe vremuri, ăla de la ţară nu avea şcoală, era cioplit cu toporul.

Eh şi ce, vi se pare că am evoluat? Nu, n-am evoluat. Pentru unii evoluţia a constat în buticul deschis în 90 după revoluţie, din care au început să facă bani. Sunt ăia care se dau cu Cayenne-uri pe Magheru. Tot nişte ţărani sunt şi ei. În ce ţară din Europa mai vezi maşinile luxoase din Ro? Românul este un frustrat care îşi dovedeşte valoarea prin achiziţii. Ne dăm cu Aston-uri, Ferrari şi alte tipuri de fier brand-uit, în timp ce nu ştiu ce prinţ/duce/mare baron se plimbă prin Italia cu un Fiat Punto proprietate personală. Ce-i trebuie mai mult. Păi nimănui nu-i trebuie mai mult decât are nevoie, decât românul. Serviciile în România sunt de căcat. Da, de căcat. Prestatorii de servicii sunt Dumnezei, tu eşti un sclav. Românul de sărbători rupe norma la cumpărături, umple 3 frigidere. Să fie. Să aibă ce să pună pe masă! Să nu moară de foame.

Ce te aştepţi de la o naţiune care gândeşte cu stomacul? Mai avem noi cumva alte valori? Sunt, dar puţini. De ce sunt atâţia care neagă şi nu-şi acceptă soarta/condiţia? Tăranul ăla de la ţară, care-a trăit toată viaţa printre vaci şi oi, e un om mai bun decât ţăranul de la metrou care escaladează balustradele. E OM. Eu nu am copilărit la ţară, nu am rude la ţară, nici bunici, nici străbunici. Irelevant. Ţăranii sunt ăia de la oraş acum. Ţara, ferma, dobitoacele, porcii, vaciile, animalele. Toţi sunt prin oraşe.

Trăim într-o ţară în care fiecare om e care pe care, pe toţi îi roade burta, toţi au un cuţit la spate şi sunt pregătiţi să-l arunce cu prima ocazie, pentru o bucăţică de carne. Suntem nişte primitivi. Şi nu există remediu. Haita e prea mare. Nu sunt vreun patriot înrăit, dar nici adept al emigrării la ‘mai bine’. M-am obişnuit cu ideea, ignor. Dar mi-ar plăcea să văd mai multă lume care conştientizează, gândeşte, procesează, ajută, face. Şi nu aruncă ambalajul pe la spate, să nu-l vadă nimeni.

Mă întreba un prieten acum ceva timp dacă fumez sau trag ceva înainte să scriu pe site. Nu, n-am nevoie de stimulente să văd realitatea şi să o descriu.

Powered by Bad Pitzi

Functii word ...

Precum glumele, legendele urbane şi ameninţările cu viruşi, sfaturile despre funcţiile programului Microsoft Word, mai puţin cunoscute publicului larg sau nedocumentate, dau naştere periodic unor mesaje pe Internet prin care utilizatorii sunt invitaţi să descopere tainele programelor lui Bill Gates. Una dintre acestea este funcţia =rand(), care poate fi folositoare în anumite circumstanţe.

Pe mess am primit un mesaj în care eram îndemnat să deschid un document nou în Word şi să scriu comanda =rand(200,99), după care să apăs tasta "Enter". Acţiunea genera un text de peste 200 de pagini, în care se repeta obsesiv o propoziţie "The quick brown fox jumps over the lazy dog". "Microsoft e gata să plătească milioane pentru cel care poate oferi explicaţia", se mai arăta în mesajul trimis .

În realitate nu este vorba despre niciun premiu, ci despre o glumă virtuală, pentru că "rand" este o funcţie care are ca scop umplerea unei pagini cu text când se doreşte crearea unui template şi observarea cum ar arăta acesta cu un text. Datele din paranteză au următoarele semnificaţii: 200 este numărul de paragrafe introduse, iar 99 numărul de propoziţii din acelaşi paragraf. Aceste numere pot fi modifcate după bunul plac, însă 200 şi 99 sunt limitele maxime pentru numărul de paragrafe, respectiv propoziţii, care pot fi introduse cu o singură comandă.

Cât despre propoziţia folosită, "The quick brown fox jumps over the lazy dog", aceasta este celebră pentru că foloseşte toate literele alfabetului.