Port inlegal de funcție

Nu socializez și nu zâmbesc forțat.
Cred că am ajuns să socializez mai ușor și mai repede pe net, live îți văd fața și mă apucă greața. Îmi este ușor să mă integrez într-un colectiv, să mă fac plăcut, toți prietenii știu că așa este.
Am obosit să mă fiu obligat să interacționez cu cei care sunt proști și semnalizează. Am obosit să trăiesc lângă leneși, cocalari, pițipoance, hoți, mincinoși, interese personale(mă refer la cei care ar trebui să ne slujească).
Nu socializez prea mult cu oameni care au gândiri radical diferite de ale mele. Dacă aș face-o, ne-am contrazice constant fără a ajunge undeva. Recunosc că din această categorie de oameni intră și cei care stau prost la capitolul IQ; exemplarele sunt și mai fascinante când prostia vine însoțită de aroganță. Am ajuns rău de tot, mai nou mi se spune ursuzul.
Un prieten se lamenta destul de acid pentru că la Ministerul Culturii a ajuns un ungurian… dick... Păi noi ca români ce am făcut până acum pentru pământul acesta care ne suportă sufletele atât de infecte? Era bine să avem la Ministerul Comerțului și Mediului de Afaceri un elvețian, la Ministerul Afacerilor Externe un american, la Ministerul Agriculturii, Pădurilor Şi Dezvoltării Rurale un austriac, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să fie condus de un englez, Ministerul Apărării Naţionale de un indian, Ministerul Justiţiei și Libertăţilor Cetăţeneşti ne-ar prinde bine un canadian sau un irlandez, la Ministerul Sănătății aș pune un islandez și tot așa, numai român să nu avem…. pentru că ori e pus cu scop precis, ori e un cretin angajat necalificat, care a spus da funcției pentru că dă bine la portofel, dă bine la mașină sau prin vecini… dracu’ să-l bubuie, că m-am enervat.
Îi mulțumesc persoanei ce se ascunde în spatele ip-ului 79-114-200-***.dynamic.fagaras.rdsnet.ro, care ca browser folosește Chrome3 și are Windows XP. Nu știu cine ești, dar văd că mă vizitezi aproape zilnic :) Dacă ai chef, ai putea să-mi spui cine ești, lăsându-mi un mesaj…
PS: acesta este un post scris de ceva vreme, dar nu i-am dat interes până astazi.
PS 2 : dacă Dan nu mai scrie, nici eu nu o mai fac... păi ce pielea mea, eu sunt mai prost? :)

Aici e casa mea...

Unde a dispărut soarele şi grădina cu stupi?
De ce când ai trecut graniţa către Vest, parcă ai intrat într-o altă lume? Când ajungi dincolo, parcă şi cerul este altfel.
Avem o ţară superbă, dar cu ce folos?
Bancul ăla în care Sf. Petru îl întreabă pe Dumnezeu de ce a făcut ţara aceasta atât de bogată, plină de râuri, fluviu, munţi, câmpii, mare, zăcăminte, etc.. iar Dumnezeu îi replică: stai să vezi ce oameni bag în ea...parcă şi bancul acesta este făcut expre pentru noi, adevărat 100%.
Noi ne-am stricat la cap. Suntem oameni răi, nelegiuiţi şi nedrepţi.
“ mi-e silă de aceşti oamenii de lângă noi...”, pentru că-i o lume plină de maşti, uneori ajung să se-ntrepătrundă.
Parcă ar fi viaţa şi teatrul. Doar că dincolo de masca actorului găseşti de cele mai multe ori frumosul. Şi sufletul. Şi bucuria. Sau poate oboseala. Dar întotdeauna viaţa trebuie trăită intens.
În spatele celeilalte măşti e doar un suflet stins. Care te face să te-ndepărtezi tăcut. Cu tristeţe fără urmă de zâmbet.
Dacă nu ne-am pune măştile în societate, am fi noi înşine, incapabili să minţim, însă cine ştie ce poate să aducă sinceritatea nudă.Uneori minciuna ajută.Fără măşti ne etalăm gândirea ca o marfă pe tarabă şi prietenii vor fi surprinşi să afle ce gândim despre ei.
Dacă gândirea n-ar fi ascunsă de minte, în loc de prieteni am avea duşmani.
Omul este un imobil cu două picioare, cu viaţa locuind în camera cu chirie a sinelui şi îşi lasă carapacea singurătăţii acasă, ca un melc fără cochilie expus violenţei unei tălpi a realităţii, devenind vulnerabil în faţa gurii imense şi lacome a societăţii.

Mai bine să adăpostim durerea ca un chiriaş al corpului , care să ne zgârâie chipul de zidurile ostile ale sale, să ne rănească sensibilitatea de pietrele ascuţite smulse din roca suferinţei şi să deschidă răni de deziluzii pe corpul străveziu al fericirii.

România rămâne o ţară deficitară din toate punctele de vedere: intelectual, economic, politic, financiar…
Uff, România este o ţară impotentă.
Pentru ce au murit zeci de mii de oameni?

Ce draqu a patit?

Ma dispera blogul asta de la un timp incoace. Nu mai am chef sa scriu nimic.
Sunt obsedat de aranjarea-n pagina. Nu mai am optiunile de "align", "justify", "font color"...Dau o spatiere intre randuri, nu percuteaza... nu mai merge nici ctrl+b...rahat...
Unde draqu au disparut?!?
Bag picioarele, nu mai scriu nimic !


Cineva sa gaseasca o rezolvare, altfel imi dau demisia...

Am bani de dat, am datorii la stat...

Cică o soluție sau câteodată ultima soluție ar fii Bunul Dumnezeu.

Hmm.. sunt momente, clipe, când mă gândesc la El, la puterea Lui, bunătatea Lui, dar atât fac, doar mă gândesc, că nu le văd și nici nu am auzit nimic, nimic recent… sau poate există și sunt eu chior.

Ce facem noi când am ajuns la ananghie? Încercăm să găsim vinovatul. De obicei dăm vina pe cei din jurul nostru : pe sefi, pe societate, guvern și în cazuri extreme, pe Dumnezeu. Însă niciodată noi nu suntem vinovații.

Am descoperit că eu sunt vinovat pentru fiecare pas greșit pe care-l fac. Ba că sunt cu orbul găinilor, ba că mă las prostit de vorbe dulci, promisiuni, ce știi ce perspective, afaceri care o să-mi îmbunătațească situația financiară. Că asta e singura luptă pe care o mai ducem în zilele acestea, goana după bani, pentru un trai decent.

… dar până să descopăr că doar eu și numai eu sunt adevăratul vinovat, m-am gândit să dau vina pe Dumnezeu și tot alaiul lui, care mai e pe acolo la conducere și îmi urmăresc cu mare interes, zic eu, viața de zi cu zi.

Deci, conform Tainei Bisericești, Legii Divine, trebuie să ai răbdare, ești urmărit, vei primi tot ceea ce îți dorești… în caz că Marea Divinitate nu reușește în viața actuala, vei primi în viața de după…

Mă opresc aici.

Chestia asta mă frământă fantastic… viața de după moarte… Dacă eu am nevoie acum de ajutor, și când zic ajutor, nu mă refer la case, mașini, femei, averi, etc., ci la chestii infime: posibiliatea de a-mi plăti la timp rata la Bancă, să nu-mi vină factura la gaz ca luna trecută, poate un brad de Crăciun. Deci, zic eu, chestii minore. Dacă puterea Lui e nemarginită, atunci ceea ce cer ( rog ) e o nimica toată. Și ma rog, în seara aceasta, repet și în seara următoare, a treia zi, a patra, și tot așa până vine factura de gaz. Într-adevar, nu e la fel ca luna trecută, e mai mare cu 1 milion. Ridic privirea către cer, știu din surse sigure că acolo își țin birourile de reclamații, deci, ridic privirea, cu fața întrebătoarea… pentru asta m-am rugat eu o lună-ntreagă? Care faceți farse? Ăia de la gaz s-au rugat mai puternic decât mine? Mai știi, eu unul, aia mii, sute de mii… Trecem cu vederea.

Îmi spun în minte că a fost doar o scăpare, atâta populație pe Planeta Albastră… e posibil să nu facă față la toate cererile, atâtea belele pe un pic de petec de pământ... Zicând asta, mă apuc iarăși să mă rog în fiecare seară… Doamne, mi-aș dori ca salariul pe luna ce vine să mă “surprindă”. Și așa a fost, nu l-am primit. Ridic privirea întrebător, cerul înnorat… E posibil ca norii să se interpună în rugile mele? Cred că am să încep să mă rog doar când e cer senin, cer înstelat, încerc să evit norii.

Fix în data de întâi ale lunii reîncep cu o nouă rugăciune. Am stabilit ca să mă rog pentru câte o chestie în fiecare lună, să nu îi zăpăcesc de cap. Așa că în data de 31 ale lunii zic ultima rugăciune legată de ceva, iar din 1 trec la ceva mai nou, nou în rugăciune, vechi în viața mea. Și uite așa vine data de 1, e seară, arunc o privire pe geam, cerul e senin, bunnnn, e timpul să-mi cer drepturile cuvenite. Drepturi pe care chiar și Biserica îți spune că le ai. “Cere cu încredere ajutorul lui Dumnezeu și El ți-l va da. El așteaptă ca tu să faci asta. Vei fi umit. Mai presus de orice ROAGĂ-TE!” Cineva nu mă urmărește, pai eu ce fac? Ma rog ! Alooo ?!? Mai e cineva online? Cu speranța că totul este adevarat, că o să fiu și eu ajutat, încep și mă rog.

- Doamne, suntem în data de 1, luna trecută m-ai uitat, nu sunt supărat, știu că ai multe pe cap. Haide să încercăm ceva mai ușor, poate tura asta te descurci. Că tot se apropie concediul meu, ce zici de o excursie undeva prin împrejurimi? Las la aprecierea Ta.

Spre sfârșitul lunii am fost anuntați că toate concediile au fost anulate, firma a caștigat un contract puternic și are nevoie de toți angajații. Am ridicat privirea indignat, cerul era înnorat, nu aveam semnal pentru o nouă conversație…

Ce să mai fac, eu am încercat să păstrez o legătură strânsă cu El, eu am fost deschis oricărui dialog, eram dispus să accept orice ofertă. Am renunțat să mă mai rog. Era de prisos, nimic nu primeam din ceea ce mi-am dorit. După un timp am renunțat să mai cred că El există.

Într-o seară, pe când făceam o vizită bibliotecii mele, citită și răscitită, am dat de carțiile bisericești, am deschis una dintre ele, pe pagina respectivă stătea scris destul de boldit „Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită şi-i salvează pe cei cu duhul înfrânt.” (Psalmul 34:18,19)… ne-am împăcat, nu mai sunt supărat, m-am resemnat să cred că are prea multă treabă…

Încă mă mai rog, tot așa, începând cu data de 1. M-am împăcat și cu ideea cu viața de după moarte. Asta este, dacă abia atunci o să aibă timp de mine... Aștept să văd ce primesc. Poate îmi face vreo glumă și-mi dă o lună de concediu pe Pământ.

Știu că doar eu sunt vinovat pentru orice pas greșit în viață !

Autor : Anagramatorul de vise

M-am decis sa enervez !!!

M-am decis să enervez şi mai tare.

Vorbiţi în comentarii despre valorile României, adevăratele valori şi tradiţii, nu? E jignitor să îl numeşti ţăran pe cel care scuipă pe stradă, fură o ciocolată din supermarket, se îmbracă în trening adibas la mol, îşi umple sticla de apă de la baie în club. E jignitor nu? De ce? Întrebaţi-vă de unde provin toate astea.

România este o ţară formată în mare parte din ţărani. Da, ţărani. Fix ţărani.

Cine are plăcerea enormă de a lua acasă bunuri moca, chiar dacă nu au nevoie de ele? Cine colecţionează cutii de margarină să facă piftie în ele? Cine nu aruncă pungile alea nenorocite de la supermarket, ca să le pună pe post de coş de gunoi? Cine populează o piaţă în care se ţine un spectacol, eventual pre-electoral? Cine e la coadă la mici? Cine mănâncă 5 pâini pe zi, că altfel le stă mâncarea în gât? Cine are bagajul cel mai mare în aeroport? Cine escaladează boscheţi şi garduri pentru a traversa Bd-ul Iuliu Maniu, decât să mai facă 10-20m până la trecerea de pietoni? Cine aruncă pe jos ambalaje, pentru că nu e un coş de gunoi în apropiere sau pentru că ‘ce, io’s singuru’ care arunc?’? Cine bea ultima gură de suc înainte să se ridice de la masa unui bar, să nu rămână nimic că doar a plătit pentru băutura aia? Cine se duce la nuntă şi pleacă acasă cu mâncare în traistă pentru căţel chipurile? Cine ascultă melodii la telefon, fără căşti? Ce femei de vârsta a 3-a vorbesc în dezacorduri sub pretextul ‘lasă mamă că suntem în familie, nu ne aude nimeni’? Cine sare la bătaie în club că ’s-a uitat unu la nevastă-mea’? Cine gândeşte cu pumnul şi stomacul? Americani, arabi, nemţi cumva? Nu fraţilor, sunt românii, neamurile noastre. De ce la toate evenimentele vezi ziariştii înfulecând la bufetul de protocol pe nerăsuflate, după care îi vezi că îndeasă în traistă câte ceva? De ce a ajuns să fie termenul de ţăran generalizat? Că am vrut eu? Că a vrut icsulescu? Aşa era pe vremuri, ăla de la ţară nu avea şcoală, era cioplit cu toporul.

Eh şi ce, vi se pare că am evoluat? Nu, n-am evoluat. Pentru unii evoluţia a constat în buticul deschis în 90 după revoluţie, din care au început să facă bani. Sunt ăia care se dau cu Cayenne-uri pe Magheru. Tot nişte ţărani sunt şi ei. În ce ţară din Europa mai vezi maşinile luxoase din Ro? Românul este un frustrat care îşi dovedeşte valoarea prin achiziţii. Ne dăm cu Aston-uri, Ferrari şi alte tipuri de fier brand-uit, în timp ce nu ştiu ce prinţ/duce/mare baron se plimbă prin Italia cu un Fiat Punto proprietate personală. Ce-i trebuie mai mult. Păi nimănui nu-i trebuie mai mult decât are nevoie, decât românul. Serviciile în România sunt de căcat. Da, de căcat. Prestatorii de servicii sunt Dumnezei, tu eşti un sclav. Românul de sărbători rupe norma la cumpărături, umple 3 frigidere. Să fie. Să aibă ce să pună pe masă! Să nu moară de foame.

Ce te aştepţi de la o naţiune care gândeşte cu stomacul? Mai avem noi cumva alte valori? Sunt, dar puţini. De ce sunt atâţia care neagă şi nu-şi acceptă soarta/condiţia? Tăranul ăla de la ţară, care-a trăit toată viaţa printre vaci şi oi, e un om mai bun decât ţăranul de la metrou care escaladează balustradele. E OM. Eu nu am copilărit la ţară, nu am rude la ţară, nici bunici, nici străbunici. Irelevant. Ţăranii sunt ăia de la oraş acum. Ţara, ferma, dobitoacele, porcii, vaciile, animalele. Toţi sunt prin oraşe.

Trăim într-o ţară în care fiecare om e care pe care, pe toţi îi roade burta, toţi au un cuţit la spate şi sunt pregătiţi să-l arunce cu prima ocazie, pentru o bucăţică de carne. Suntem nişte primitivi. Şi nu există remediu. Haita e prea mare. Nu sunt vreun patriot înrăit, dar nici adept al emigrării la ‘mai bine’. M-am obişnuit cu ideea, ignor. Dar mi-ar plăcea să văd mai multă lume care conştientizează, gândeşte, procesează, ajută, face. Şi nu aruncă ambalajul pe la spate, să nu-l vadă nimeni.

Mă întreba un prieten acum ceva timp dacă fumez sau trag ceva înainte să scriu pe site. Nu, n-am nevoie de stimulente să văd realitatea şi să o descriu.

Powered by Bad Pitzi